Băsescu face apel la responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, vineri, un apel la responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate, în contextul negocierilor între executiv şi sindicate pentru majorarea salariilor.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Băsescu face apel la responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate

Băsescu face apel la responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (Imagine: Mediafax Foto)

Şeful statului a declarat că deprecierea cursului monedei naţionale a fost generată de trei factori, unul dintre acesta fiind competiţia între Guvern şi Parlament: "cine dă mai mult din banii publici, confundând bugetul de stat cu bugetul de campanie".

În opinia preşedintelui, cel de-al doilea motiv care a generat această situaţie îl reprezintă declaraţiile contradictorii ale membrilor Guvernului, care "au trecut de la triumfalismul succesului economic la disperarea convocării CSAT".

El a adăugat că un alt factor este faptul că sindicatele au anunţat revendicări salariale "cu cifre care nu pot fi apreciate decât ca fiind nerealiste".

Băsescu a dat asigurări, "cu responsabilitatea unui preşedinte", că sistemul bancar românesc este solid şi că, urmare a politicii de prudenţialitate a BNR, toate băncile din România sunt într-o situaţie bună.

Potrivit preşedintelui, pentru ca efectul crizei financiare să fie diminuat la maximum în România, primul comandament al factorului politic sunt prudenţa şi responsabilitatea.

"Efectul unei eventuale lipse de responsabilitate a Guvernului, Parlamentelor poate fi aducerea crizei la noi acasă", a spus Băsescu, menţionând că România are şanse, în mod normal, să nu fie afectată de criza internaţională.

El a adăugat că cei care ar putea fi afectaţi de lipsa de responsabilitate a instituţiilor menţionate sunt cei faţă de care factorul politic îşi clamează grija, adică profesorii, funcţionarii publici, pensionarii, "cei 530.000 de cetăţeni români care au credite în valută mai mari de 20.000 de euro şi care totalizează 14 miliarde de euro credite la bănci şi întreprinderile mici şi mijlocii care au credite de 14 miliarde de euro".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici