Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, bătrânul, din localitatea dâmboviţeană Potlogi, a fost adus cu ambulanţa iniţial la Spitalul Orăşenesc din Titu, unde medicii l-au stabilizat şi i-au curăţat rănile, aceştia hotărând ulterior, din cauza gravităţii cazului, să-l trimită la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
„E un caz social şocant, are o rană la tâmplă, cancerigenă probabil şi va rămâne internat la oncologie. Îi vom curaţa rana şi globul ocular, dar probabil că va pierde ochiul drept”, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, dr Carmen Marcu.
Din primele verificări ale cadrelor medicale a reieşit că bătrânul locuieşte împreună cu fiul său, care nu îl îngrijeşte corespunzător.
Bătrânul a rămas internat la secţia de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, iar medicii vor contacta Primăria din Potlogi pentru a anunţa cazul, astfel încât să fie făcută o anchetă socială la domiciliul pacientului, în urma căreia să se decidă dacă acesta beneficiază de îngrijirea rudelor.