Băsescu: Merg la cumpărături când au loc alegeri ca să treacă ziua mai repede

Publicat: 10 06. 2012, 18:50
Actualizat: 06 11. 2012, 15:25

Traian Băsescu a fost întrebat despre faptul că în mai multe rânduri, în zile în care au avut loc alegeri, a fost văzut la cumprături.

„În mod categoric n-am avut alegeri la care, după ce am votat, să nu mă duc la cumpărături, dar nu e o superstiţie, e o preocupare, ca să treacă ziua mai repede”, a spus preşedintele , într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

El a făcut aceste declaraţii prin telefon, dintr-o cafenea aflată într-un hipermarket.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a făcut cumpărăturile, duminică, într-un hipermarket din Bucureşti, el invitându-i apoi pe ziariştii prezenţi să bea o cafea alături de el, dar fără camere de filmat şi reportofoane.

Preşedintele Băsescu a votat, duminică dimineaţă, la Colegiul Economic „A. D. Xenopol”.