- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.08.2011, 21:41)
- Gabriel Pecheanu , Gabriel Pecheanu ,
Băsescu: N-am vrut să fiu considerat părtaş la acţiunea cu economatele. Le urez succes iniţiatorilor
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1TV, că a aflat din presă despre nota aprobată în Guvern privind coşul pentru pensionari şi că nu vrea să fie considerat părtaş, menţionând însă că le urează succes iniţiatorilor.
Urmărește
149 afișări
Băsescu: N-am vrut să fiu considerat părtaş la acţiunea cu economatele. Le urez succes iniţiatorilor (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
El a precizat pentru B1TV că speră ca acest demers să dureze mult şi să poarte numele celor care l-au iniţiat.
"Nu-mi place ideea şi ştiu că nu este sustenabilă, dar nu-i neg necesitatea. Cei care s-au angajat că vor să facă aceste magazine să le facă. Să nu ceară bani de la buget, pentru că bugetul nu poate subvenţiona alimente", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a mai spus că nu i-a plăcut ideea cu economatele pentru că nu este credibilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Am aflat şi eu din presă că au aprobat o notă în Guvern. Ideea ştiu că bântuia mai demult, dar nu am ştiu că o vor aproba şi în Guvern. Să se gândească cum îl pun în aplicare, plecând de la premisa că toţi cei şase milioane de pensionari au acces la aceste magazine. Hai să vedem ce se întâmplă. Nu ştiu unde se vor găsi acei producători care să dea făina la un preţ mai mic. Le doresc din toată inima succes. Ceea ce nu am vrut eu să fiu considerat părtaş la această acţiune. Dacă va reuşi, va fi meritul lor, dacă nu va reuşi, nu vreau să vină să spună «Ne-a păcălit Băsescu». Eu nu cred într-o astfel de soluţie, care nu este o soluţie de economie de piaţă. Dar cred că sunt politicieni care mai cred că se poate face", a mai spus şeful statului.
El a mai spus că experienţa economatelor "s-a oprit a doua zi după alegeri".
"S-a făcut şi s-a oprit a doua zi după alegeri. Eu aş dori ca această iniţiativă să dureze mult şi să poarte numele celor care au iniţiat-o, pentru că e un merit al lor dacă reuşesc s-o menţină pe termen lung. Eu o să-i felicit", a conchis Băsescu.
Guvernul a avizat, miercuri, printr-un memorandum, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea "coşului de solidaritate".
Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la "preţul cel mai scăzut posibil", a unui pachet conţinând alimente de bază, precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez.
Programul de distribuire către pensionari a unor produse alimentare de bază la preţuri reduse, aprobat miercuri de Executiv, a fost derulat anterior de Guvernul PSD sub forma magazinelor "Economat" şi criticat la acea dată de actualul preşedinte Traian Băsescu, atunci lider PD şi primar al Capitalei.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe