Băsescu: Nu corupţia mănâncă cea mai mare parte din banii dintr-un sistem
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că nu corupţia mănâncă cea mai mare parte din banii dintr-un sistem, ci aparatul birocratic al sistemului, afirmând că, în prezent, multe administraţii locale cheltuiesc iraţional banii, după care cer fonduri de la Guvern.
Băsescu: Nu corupţia mănâncă cea mai mare parte din banii dintr-un sistem (Imagine: Tasnadi Erika/Mediafax Foto)
Băsescu a avut o întâlnire, la Palatul Administrativ din Timişoara, cu primarii din judeţ, cu directorii de instituţii descentralizate şi cu directorii de şcoli, iar în cadrul acesteia primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi-a exprimat îngrijorarea privind finanţarea şcolilor de la nivel central.
"Mi-am asumat şi m-am străduit în tot aceşti ani să preiau CET-uri şi spitale, dincolo de reforma din sistemul sanitar şi învăţământ cred că trebuie mers şi la mecanismul de finaţare pentru că din păcate din punctul de vederea al subvenţiilor sunt foarte multe cheltuieli, iar posibilităţile comunităţilor locale sunt limitate", a spus Gheorghe Ciuhandu.
Băsescu i-a explicat primarului Timişoarei că nu alocarea fondurilor de la nivel central la nivel local este problema, ci felul în care sunt folosite aceste fonduri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Dacă vă uitaţi la multe şcoli ce achiziţii au făcut din banii alocaţi în ultimii doi - trei ani veţi vedea că este o problemă şi de management al resurselor. Sistemele bugetare înghit ele însele resurse şi nu le lasă pentru obiectivele pentru care au fost alocate", a spus Băsescu.
Şeful statului a adăugat că aparatul biroctratic este problema în sistemele bugetare, şi nu corupţia.
"Nu corupţia mănâncă cea mai mare parte din banii dintr-un sistem, ci aparatul biroctratic al sistemului. Sunt zone în care trebuie să spunem stop proastei înţelegeri a autonomiei locale. În acest moment multe administraţii locale cheltuiesc iraţional, de multe ori, şi apoi spun să dea Guvernul bani, " a spus Băsescu.
Şeful statului s-a referit şi la sistemul sanitar despre care a spus că în anul 2000 avea alocat un miliard de euro de la bugetul de stat, iar în 2008 acelaşi sistem primea cinci miliarde de euro de la buget, însă calitatea serviciilor medicale nu s-a înbunătăţit de cinci ori.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO