BACALAUREAT, SESIUNEA DE TOAMNĂ: Promovabilitatea în Hunedoara – 18,97 la sută
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara au anunţat că 450 dintre cei 2.371 de absolvenţi de liceu prezentaţi la examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă au promovat, însă rezultatele nu sunt finale, ele putând fi contestate de către elevii care se consideră nedreptăţiţi.
„În judeţul Hunedoara avem un procent de promovabilitate de 18,97. Asta însemnă că 450 dintre cei 2.371 de absolvenţi de liceu prezenţi la examenul de bacalaureat au promovat, iar 1.921 au fost respinşi. Cei mai mulţi nu au primit note de trecere la examenele scrise de la matematică, fizică şi limba română. Rezultatele cele mai slabe au fost înregistrate la liceele tehnice, în timp ce procentul de promovabilitate mai ridicat este la colegiile teoretic”, a declarat şeful ISJ Hunedoara, inspectorul general Alexandru Lăutaru.
VEZI AICI REZULTATELE PE JUDEŢE
El a susţinut că puţini dintre absolvenţii care au dat examenul de Bacalaureat s-au prezentat la orele de pregătire pentru examen.
„Profesorii s-au prezentat la orele de pregătire, însă numărul absolvenţilor care au mers la cursuri a fost mic”, a explicat Lăutaru.
El a spus că, la fel ca în sesiunea din iunie a bacalaureatului, şi în toamnă s-au luat măsuri foarte stricte şi nu s-a putut copia.
Potrivit şefului ISJ Hunedoara, 2.975 de absolvenţi s-au înscris la examenul de bacalaureat în toamnă, dintre care 2.371 au fost prezenţi. Un număr de 14 absolvenţi au fost eliminaţi, cei mai mulţi de la examenul scris la Limba română.
Promovabilitatea în sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat este mai puţin de jumătate faţă de sesiunea din vară, când 38,75 dintre cei prezenţi au promovat examenul.