Băsescu: Referendumul din Bucureşti nu ducea la atingerea unui obiectiv, era doar dispută politică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că referendumul pentru Capitală nu ducea la atingerea unui obiectiv, ci pur şi simplu a fost o dispută politică în care fuseseră implicaţi bucureştenii, el subliniind că iniţiatorul, adică USL, nu a reuşit să îşi impună întrebările.

Urmărește
7 afișări

Întrebat despre întâlnirea pe care a avut-o la Primăria Capitalei cu primarul general şi primarii de sectoare pe tema referendumului, Băsescu a răspuns: "Nu discut subiectul".

"Eu am vrut să am o consultare cu administraţia Bucureştiului, dacă au ceva de declarat o vor face dânşii cu certitudine. Aş face doar observaţia hazlie: din toată afacerea asta cu referendumul de la Bucureşti, ştiu că referendumul a fost iniţiat de alianţa USL, pe urmă nu au avut forţa să-şi impună întrebările şi majoritatea din Consiliul General şi-a impus întrebările, dar această combinaţie a fost una care, după părerea mea, nu ducea la atingerea unui obiectiv, ci pur şi simplu a fost o dispută politică în care trebuiau antrenaţi şi bucureştenii", a răspuns Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu le-a explicat primarilor de sector, vineri, lipsa de finalitate juridică a referendumului local, care ar duce la riscul ca atunci când se va dori consultarea bucureştenilor pe probleme reale, aceştia să nu vină la vot.

"Preşedintele Traian Băsescu a explicat primarilor prezenţi lipsa de finalitate juridică a referendumului local ce urma să aibă loc în data de 26 iunie, precum şi riscul ca prin organizarea unor astfel de consultări publice fără consecinţe juridice, instituţia referendumului să se decredibilizeze în faţa populaţiei. Exista, de asemenea, riscul ca în momentul în care se va dori consultarea bucureştenilor, iar rezultatul să aibă în mod real consecinţe juridice, populaţia să nu se mai prezinte la urne", infromează Prefectura Capitalei, într-un comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici