„Toată Europa este bântuită de gripă. Nu avem cum să evităm pandemia pentru că este în dezvoltare în toată Europa. Uitaţi-vă ce avem la frontiera de Nord şi de Est cu Ucraina. Sunt peste 200.000 de cazuri cu o mortalitate ridicată„, a declarat Traian Băsescu.
El a ţinut să mai precizeze că, din punctul său de vedere, sistemul medical românesc este pregătit să trateze toate cazurile „cu condiţia ca oamenii să anunţe imediat”.
CSAT a decis, marţi, în şedinţa în care s-a analizat evoluţia gripei A/H1N1, suplimentarea fondurilor pentru achiziţia de echipamente, medicamente, mijloace de protecţie şi vaccinuri, apreciind totodată că, din punct de vedere medical, situaţia din România este sub control.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat situaţia gripei A/H1N1, scenariile diferite de evoluţie a pandemiei, precum şi măsurile care se impun a fi luate în continuare de către Guvern, membrii CSAT fiind informaţi cu privire la măsurile luate de Ministerul Sănătăţii în vederea limitării răspândirii infecţiilor cu A/H1N1.
În acest moment, posibilităţile de a importa doze de vaccin pandemic sunt foarte limitate.
Ministerul Administraţiei şi Internelor monitorizează tranzitul la frontieră în scopul identificării potenţialilor bolnavi cu afecţiuni respiratorii.