Ministrul a declarat că vrea să treacă la nivel regional partea executivă de sănătate, sens în care se vor înfiinţa trei agenţii.
El a adăugat că astfel se va reduce personalul din minister, iar componentele de sănătate publică, control şi cele legate de dispozitive medicale şi investiţii în infrastructura sanitară vor cădea în sarcina unor agenţii regionale.
"Vom lucra cu agenţii regionale şi nu vor mai fi la nivel judeţean. E o simplificare. Sper ca 2008 să fie anul de aplicare a descentralizării", a spus ministrul.
Nicolăescu a afirmat că departamentul de specialitate din minister a făcut şi o estimare a numărului de personalul care se va reduce, acesta fiind între 5 şi 15 la sută.
"E o reducere de posturi de conducere în primul rând, ceea ce înseamnă bani", a spus ministrul.