Autorităţile ungare au emis pe numele bărbatului din Miercurea Ciuc un mandat european de arestare, fiind acuzat că a comis două crime în Ungaria.
Avocatul acestuia, Ciprian Pop, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul a aflat că numele lui este în presa maghiară ca autor, alături de alţii, al unui dublu asasinat comis în Ungaria.
"Bărbatul a aflat că numele lui apărea în presa maghiară ca autor, alături de alţii, al unui dublu asasinat comis în Ungaria şi pe un site al unei televiziuni maghiare a descoperit că apăreau poza lui şi numele. Ca urmare, a trimis mesaje Poliţiei maghiare şi s-a prezentat chiar la Consulatul Ungariei de la Miercurea Ciuc şi la Poliţia din Miercurea Ciuc, ca să clarifice situaţia. Până la urmă s-a trezit cu mandat european de arestare şi cu mascaţii la uşă", a spus avocatul Ciprian Pop.
Potrivit acestuia, în mandatul european emis pe numele bărbatului se menţionează comiterea a două infracţiuni de omor şi a unei tâlhării în Ungaria, bărbatul fiind acuzat că în data de 3 iulie 2008 a intrat, alături de alte trei persoane, în casa unui cetăţean maghiar, pentru a fura şi l-ar fi omorât, iar peste câteva zile ar fi fost complice la uciderea unei alte persoane, tot în urma unui jaf.
Bărbatul a fost prezentat, vineri, Curţii de Apel din Târgu Mureş, care a emis pe numele lui un mandat de arestare pentru 29 de zile şi a dispus extrădarea acestuia.
Potrivit deciziei instanţei, bărbatul va fi ţinut în arestul Penitenciarului din Miercurea Ciuc până la extrădare.
Bărbatul a susţinut, însă, că este nevinovat şi a făcut recurs, care urmează să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Nu ştiu dacă va fi extrădat, întrucât a făcut recurs la sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş şi urmează să îl judece Înalta Curte", a spus avocatul Ciprian Pop.
Citeşte şi:
Nica cere angajarea a 2.000 de poliţişti de ordine publică
Peste 400 de persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, depistate de poliţişti