„Misiune contracronometru, încheiată cu succes de pompierii Staţiei Scorniceşti, care au reuşit să salveze un bărbat dintr-o fântână, în localitatea Bărăşti. La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, o autospecială pentru intervenţie şi descarcerare, prevăzută cu accesorii pentru salvarea persoanelor din medii ostile vieţii, un echipaj SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt”, anunţă ISU Olt.
De asemenea, spre locul indicat a fost direcţionat şi un container pentru căutare-salvare, din cadrul Detaşamentului Slatina.
„La sosirea echipajelor, bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a fost găsit într-o fântână, cu adâncimea de 15 metri şi diametrul de circa 80 de centimetri, fără apă, cu fundul mlăştinos. Cu ajutorul trepiedului telescopic, pentru salvarea din medii înguste şi a aparatului pentru protecţia respiraţiei, cu sistem de aducţiune, unul dintre salvatori a fost coborât în fântână, a asigurat bărbatul, aceasta fiind adus la suprafaţă în siguranţă. Pacientul a fost preluat de echipajele medicale, conştient, cu excoriaţii la membrele inferioare şi superioare şi transportat la UPU Slatina”, transmit pompierii.