Potrivit cercetărilor desfăşurate de poliţiştii vasluieni, bătrânul mergea cu vacile pe cele două margini ale drumului, animalele fiind legate între ele cu o funie. Pentru a putea ţine animalele sub control, proprietarul acestora şi-a legat unul din capetele funiei de mână, însă fără a realiza pericolul la care se expune.
„La un moment dat, pe drumul pe care se deplasa bătrânul a apărut un tractor, condus de un bărbat de 38 de ani, care a intenţionat să treacă printre cele două bovine, fără a observa că acestea sunt legate între ele. Autovehiculul a agăţat funia şi, implicit, l-a tras şi pe bătrân, care a căzut pe carosabil, lovindu-se la cap. În urma traumatismului puternic suferit, victima a decedat pe loc”, a declarat, vineri, responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Loredana David.
Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele şoferului de tractor pentru ucidere din culpă.