Mama Luizei Melencu, la DIICOT împreună cu noul avocat
Noul avocat al familiei Melencu, Carmen Obârşanu, a confirmat, pentru MEDIAFAX, că o reprezină pe Monica Melencu în dosarul legat de dispariţia fiicei sale.
„Suntem împreună la DIICOT, eu şi doamna Melencu. Sunt avocat în această speţă (a dispariţiei Luizei Melencu). Atât pot spune în acest moment”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Carmen Obârşanu.
Carmen Obârşanu este avocat în Timişoara. Iniţial, familia Melencu a fost reprezentată de avocatul Tonel Pop.
Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, după ce s-a urcat într-o maşină de ocazie.
În acest caz, Gheorghe Dincă, în prezent arestat preventiv, a spus că atât pe Luiza Melencu, cât şi pe Alexandra Măceşanu, le-a ucis.