Fiul cel mic al primarului din Deta Călin Roman a declarat, miercuri, la ieşirea din sala de judecată a Tribunalului Timiş – instanţă care urma să judece recursul depus de cei patru suspecţi împotriva măsurii arestării preventive – că încă se teme pentru viaţa sa şi că este ameninţat în continuare de părţile vătămate şi de rudele acestora.
Întrebat de jurnalişti dacă au fost ameninţaţi de părţile vătămate şi rudele acestora, Călin Roman a răspuns: „Încă ne ameninţă”.
De asemenea, el a fost întrebat dacă este o victimă a acestui scandal şi a răspuns afirmativ.
El a precizat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când a avut loc conflictul, el şi ceilalţi suspecţi au fost atacaţi cu „bâte” de către părţile vătămate, care au început scandalul, şi că una din părţile vătămate avea un pistol pe care a încercat zece minunte să îl armeze.
Magistraţii Tribunalului Timiş au aprobat, miercuri, cererea inculpaţilor de a amâna judecarea recursului împotriva măsurii de arestare preventivă, până în 3 august, pentru ca aceştia să îşi poată angaja apărători.
Cei patru suspecţi vor rămâne în arestul Poliţiei Judeţene Timiş până la judecarea recursului, în timp ce fiul cel mare al primarului, Bogdan Roman, pentru care s-a emis mandat de arestare în lipsă, este în continuare căutat de poliţişti.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din centrul localităţii Deta a izbucnit un conflict între mai multe persoane, în urma căruia trei tineri au fost înjunghiaţi.
Agresorul a fost identificat ca fiind Bogdan Daniel Roman (31 de ani), fiul primarului din oraşul Deta, Petru Roman (PDL). Potrivit poliţiştilor, şi fratele acestuia, Călin Roman (27 de ani), a fost implicat în scandalul de la terasa din centrul oraşului Deta.