Bazac: Medicamentele româneşti se scumpesc de miercuri cu 1 %, cele din import se ieftinesc cu 10%

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 31 martie)

Urmărește
10 afișări

Preţul medicamentelor româneşti creşte de la 1 aprilie cu 1%, iar al celor din import scade cu 10 %, a anunţat, marţi ministrul Sănătăţii Ion Bazac, în schimb, producătorii susţinând că bolnavii vor simţi o scădere de cel mult 1-2 % la produse străine, iar cele indigene se scumpesc cu cel puţin 6%.

Ministrul Sănătăţii Ion Bazac a declarat, marţi, după semnarea protocolului cu medicii de familie, că preţul medicamentelor româneşti va creşte cu 1 la sută şi al celor din import va scădea cu 10 la sută, susţinând astfel declaraţii mai vechi legate de acest subiect. Ministrul a mai spus că alte precizări legate de noile preţuri ale medicamentelor, valabile de la 1 aprilie, aşa cum apar în CANAMED, vor fi anunţate miercuri, odată cu intrarea în vigoare a ordinului privind aprobarea noilor preţuri ale medicamentelor de uz uman şi totodată intră în funcţiune noul catalog al medicamentelor.

De cu totul altă părere sunt însă producătorii atât cei care aduc medicamente din import cât şi cei cu medicamente indigene.

"Diferenţele dintre preţurile anunţate de noi şi cele anunţate de domnul ministru apar din faptul că avem puncte de referinţă diferite. De exemplu, scăderea de 10 la sută a preţului la medicamentele din import vizează preţul la producător, dar bolnavul nu va resimţi o ieftinire atât de mare, întrucât pe traseu apar diferenţele de marjă de distribuţie şi adaosul de la farmacii. Astfel că, pentru bolnav ieftinirea este mică, adică de 1-2 la sută", a explicat agenţiei MEDIAFAX, Dan Zaharescu, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). El a mai spus că pentru producători reducerea de 10 la sută este foarte mare, dar fiecare "se va descurca cum va putea".

Şi producătorii români de medicamente cred că ministrul Sănătăţii se raportează la altceva atunci când spune că preţul produselor indigene va creşte cu numai 1 la sută.

"Imposibil ca preţurile să crească cu doar 1 la sută. Vorbiţi la Antibiotice Iaşi şi veţi vedea. Creşterea preţului la medicamentele româneşti este de cel puţin 6 la sută. Sigur , nu este o scumpire uniformă, dar nici vorbă de 1 la sută la toate produsele. Este tot atât de adevărat că multe medicamente româneşti au preţuri derizorii, aşa că şi o majorare de 20 la sută nu va însemna foarte mult", a declarat agenţiei MEDIAFAX, Petre Pănculescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Români de Medicamente.

Ministrul Sănătăţii anunţa, într-un interviu din februarie acordat agenţiei MEDIAFAX, că de la sfârşitul lunii martie va fi o scădere puternică a preţurilor.

"Am spus că mă aştept la o creştere a preţului cu 0,9 la sută la medicamentele româneşti, dar trebuie să ţineţi cont că medicamentele româneşti sunt între 0-100.000 de lei vechi. Medicamente pe care nu le găseam înainte în farmacii pentru că producătorii români, şi sunt 36 la număr, au fost trataţi discriminatoriu. Exista o marjă diferenţiată pentru produsele care veneau din import, mai mare cu 7,5 la sută decât pentru produsele româneşti. Iar interesul meu, ca ministru în Guvernul României, este să respect regulile europene privind concurenţa. Deja aveam o atenţionare de la CE şi un proces în derulare şi o anchetă cu Consilul Concurenţei, pentru că o bucată de timp aceste adaosuri erau discriminatorii, iar, pe de altă parte, interesul nostru este să stimulăm producţia naţională. Eu nu am făcut altceva decât să egalizez marjele, astfel încât şi producătorii români să aibă tratament egal pe piaţă ca producătorii străini. Probabil, acum medicamentele româneşti au început să se găsească în farmacii. Iar faptul că sunt 0,9 la sută mai scumpe nu se simte la 0 şi 100.000 lei", spunea atunci ministrul Sănătăţii.

Potrivit Ordinului ministrului Sănătăţii numărul 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, din 2 februarie a fost făcută o reajustare a preţurilor de la 3,32 euro la 4 euro pentru produsele româneşti şi de la 3,60 euro la 4 euro pentru produsele din import.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial în 2 februarie şi se aplică în 60 de zile de la publicare.

Preţul la intrarea în ţară (CIP) a fost recalculat, fiind ales preţul cel mai mic din 12 ţări europene şi calculat în lei şi în euro.

Asociaţia Producătorilor Români de Medicamente susţinea, în urmă cu două săptămâni, că preţul produselor naţionale va creşte, în medie, cu şase la sută. În schimb, 90 la sută din produsele de la Antibiotice Iaşi vor fi mai scumpe cu 20 la sută.

"Astfel, din cele 1.500 de produse româneşti, aproape 90 la sută vor fi mai scumpe. Este vorba despre antibiotice, antiinflamatoare, dar şi medicamentele contra durerii. Restul medicamentelor autohtone se vor ieftini sau vor rămâne cu preţul nemodificat", declara atunci agenţiei MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei Producătorilor Români de Medicamente, Petre Pănculescu.

Directorul de marketing Antibiotice Iaşi, Coca Caşcaval, declara că 90 la sută din produsele societăţii vor fi mai scumpe cu 20 la sută, iar 10 la sută vor avea preţuri micşorate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici