SABI: Vârf de solicitări la ambulanţa Bucureşti -Ilfov, luni
De vineri şi până luni, la ora 17.00. am avut 4.315 cazuri, cele mai multe fiind înregistrate luni, în intervalul 8.00-17.00. Din totalul celor 4.315 cazuri, aproape 900 au fost pentru febre, acestea nefiind urgenţe medicale, a explicat medicul.
Vineri, în acelaşi interval, respectiv 8.00-17.00, au fost 779 solicitări, sâmbătă – 714, duminică – 671, iar luni – 827, a mai spus managerul SABI.
Din totalul celor 4.315 cazuri înregistrate de vineri şi până luni, 2.286 au fost urgenţe medicale. Dintre urgenţe, 146 au fost pentru bronhopneumonii, 153 de colici abdominale, 242 de dislipidemii (respiraţie greoaie), 261 hipertensiuni severe, 269 de lipotimii, 194 cazuri sociale, care au fost transportate în adăposturi, 91 de fracturi deschise, patru entorse şi tot atâtea luxaţii şi 64 de traumatisme, a precizat medicul Alis Grasu.