Bebeluş în stare gravă, după ce a băut lichid de geamuri în loc de apă din minibarul hotelului

Publicat: 05 12. 2017, 18:21
Actualizat: 27 03. 2019, 21:33

Părinţii bebeluşului au folosit o sticlă de apă aflată în minibarul hotelului de patru stele din staţiunea Balvanyos ca să-i prepare laptele praf copilului, iar în urma anchetei celor de la Protecţia Consumatorului s-a dovedit că apa conţinea o substanţă chimică mortală, pe care cameristele au pus-o din greşeală în minibar.

În urma incidentului care a avut loc pe 1 decembrie, Protecţia Consumatorului a amendat hotelul, iar copilul a ajuns la spital cu arsuri ale căilor respiratorii.

„Colegii mei au aplicat o amendă în valoare de 20.000 de lei hotelului, iar activitatea serviciului de curăţenie a fost sistată. Practic, va fi analizat modul în care se asigură curăţenia în interiorul hotelului şi mai ales produsele şi materialele folosite“, a declarat Sorin Susanu, comisarul-şef al CRPC Braşov, corespondentului MEDIAFAX.

Şi poliţia a deschis o un dosar penal în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă.

„În urma cercetărilor, s-a stabilit că în unitatea respectivă se folosea o substanţă chimică pentru curăţarea geamurilor care era achiziţionată în recipiente de 10 litri, pentru ca ulterior să fie transferată în recipiente de 0,5 litri pentru a uşura munca personalului responsabil cu curăţenia. Astfel, camerista, care avea misiunea de a alimenta minibarul a încurcat recipientele şi în loc să lase unul în care se găsea apă, a lăsat un recipient care conţinea substanţa chimică pentru curăţenie, care este incoloră şi poate fi confundată uşor cu apa. Se fac cercetări în continuare în acest caz“, a declarat Nicoleta Tolvaj, purtător de cuvânt al IPJ Covasna, pentru MEDIAFAX.

Copilul a primit îngrijiri medicale la spitalul din Sfântu Gheorghe şi urmează să fie transferat pentru investigaţii la un spital din Capitală.