Bebeluş mort în condiţii suspecte, după ce a fost hrănit de mama sa

Publicat: 24 11. 2011, 14:46
Actualizat: 07 11. 2012, 00:54

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Vaslui, copilul a fost hrănit de către mama sa, care apoi a plecat cu un alt copil la şcoală, bebeluşul rămânând în grija tatălui.

Când a revenit acasă, femeia a constatat că bebeluşul se simte rău, astfel că a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe.

„În momentul în care echipajul medical a ajuns la locul solicitării, copilul era deja decedat. Biroul de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipale Bârlad a demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili condiţiile în care a decedat bebeluşul”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Potrivit celor declarate poliţiştilor de către mamă, copilul nu ar fi avut simptomele vreunei boli.