- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Becali i-a spus judecătoarei că nu este supărat pe ea că l-a arestat
Gigi Becali i-a spus, joi, judecătoarei Nicoleta Cristuş că nu este supărat pe ea că l-a arestat, cerându-i însă să-i ridice interdicţiile impuse de Tribunalul Capitalei, pentru a putea merge în ţară în campanie electorală, la Roma, unde este invitat la finala Cupei UEFA, dar şi la Dubai.
Becali i-a spus judecătoarei că nu este supărat pe ea că l-a arestat (Imagine: Mediafax Foto)
Avocaţii lui Gigi Becali au cerut Judecătorie sectorului 1 ridicarea interdicţiilor impuse clientului lor, însă solicitarea trebuia să fie însuşită de finanţatorului echipei Steaua, astfel că el s-a prezentat la instanţă.
Joi, unul dintre avocaţii lui Gigi Becali a cerut completului instanţei Judecătoriei sectorului 1 ridicarea interdicţiilor pentru a-şi putea face campanie electorală şi băi de mulţime, arătând că mai mulţi candidaţi de pe lista pentru alegerile europarlamentare au dosare penale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
Avocata Mariana Ştefan a spus că George Becali trebuie să se deplaseze în ţară pentru promovarea Partidului România Mare, urmând în campania electorală "acele băi de mulţime".
Aceasta a mai spus că mai mulţi candidaţi de pe listă având dosare penale, însă nici primului, nici ultimului nu i s-a impus o măsură preventivă.
Avocatul a spus că însuşi preşedintele Traian Băsescu a avut calitatea de inculpat într-un dosar. Aceasta a mai spus că în cazul în care instanţa nu va admite ridicarea interdicţiilor, măcar să o admită parţial pentru ca Becali să-şi poată face campania.
Aceasta mai susţinut că unele măsuri impuse de Tribunalul Bucureşti sunt "derizorii", având în vedere că lui Gigi Becali i-a fost interzis să poarte vreun fel de armă în timp ce bodyguarzilor săi, care au permis de deţinere nu li s-a impus acest lucru.
Apoi, celălalt avocat a lui Gigi Becali, Cătălin Dancu, a spus că joi a început campania electorală astfel că temeiurile avute în vedere de Tribunalul Bucureşti s-au schimbat. Acesta a spus că instanţele ar trebui să respecte caracterul politic al persoanei Gigi Becali şi să nu-i încalce drepturile electorale de a fi ales.
La rândul său, Gigi Becali i-a spus judecătoarei - aceeaşi care a judecat şi cererea Parchetului de arestare preventivă a patronului Steaua - că nu este supărat, pentru că, prin ea, Dumnezeu i-a dat o pedeapsă pe care trebuia să o primească.
Becali a mai spus că a auzit din presă că au existat ameninţări la adresa magistratului şi a vrut să o asigure că nu au venit din partea lui sau a cunoscuţilor săi şi că "cine au făcut acele ameninţări vor plăti".
El a afirmat că doreşte să plece la Roma la finala Cupei UEFA, unde este invitat şi că ar vrea să plece în Dubai, unde are de discutat despre un contract de 300 de milioane de euro.
Becali a spus că este "un visător prost", "candidează pentru Parlamentul European dintr-o chestiune de onoare" şi că o să lupte "umăr la umăr cu Vadim", care i-a dat o mână de ajutor când era în închisoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO