Prima maşină a explodat în jurul orei 1.20, localnicii spunând că au auzit o bubuitură puternică şi au observat apoi vehiculul cuprins de flăcări. Pompierii au ajuns rapid la faţa locului, însă în timp ce stingeau maşina incendiată, la 100 de metri distanţă a explodat un alt vehicul, urmat, după mai puţin de zece minute, de un al treilea.
Poliţiştii spun că astfel de incidente nu sunt singulare în zona cartierului Astra. În urmă cu o lună, tot într-o parcare, un Volkswagen Polo şi un Opel Astra au fost cuprinse de flăcări, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă alte două maşini au fost incendiate pe o stradă a cartierului. Deşi nu au niciun suspect încă, din primele date pe care le au la dispoziţie anchetatorii presupun că în spatele incendiilor se află un grup de piromani care aleg la întâmplare maşinile din parcări.
În urma incidentelor produse în noaptea de duminică spre luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov a deschis o anchetă şi a decis să sporească efectivele de patrulare în cartierul Astra, până la finalizarea cercetărilor.
"Avem o problemă în zona străzilor Mercur şi Soarelui din cartierul Astra. Echipe de poliţişti investighează zona, luând declaraţii de la oamenii care pot da o serie de informaţii cu privire la persoanele care ar fi putut să pună focul. Ne aflăm în faţa unei situaţii în care incendiile au fost generate de surse de aprindere care au fost puse de una sau mai multe persoane. Acest lucru urmează să îl stabilim în perioada următoare", a declarat Emil Rada, şeful de cabinet al chestorului IPJ Braşov.