"Informaţiile au venit de la Comitetul de Stat al Ucrainei pentru Managementul Apelor şi menţionează că accidentul «a avut un caracter local şi nu va avea niciun fel de impact transfrontier, neafectând teritoriul României, întrucât zona poluată este situată de partea opusă a Carpaţilor, în partea de vest a bazinului hidrografic Bug (Bazinul Mării Baltice)»", se precizează într-un comunicat al MMDD remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, care citează scrisoare primită la instituţie.
Reprezentanţii Comitetului de Stat au mai transmis oficialilor români că situaţia este controlată de Ministerul pentru Urgenţe din Ucraina.
"Consecinţele accidentului se află în starea finală de lichidare", au mai precizat ucrainenii în documentul trimis MMDD.
Totuşi, deşi li s-a cerut să precizeze clar ce produs a fost scăpat în atmosferă şi în ce cantitate, ucrainenii nu au transmis aceste date părţii române.
Răspunsul autorităţilor ucrainene vine după multe insistenţe ale oficialilor de la Bucureşti, care au încercat încă de marţi de la prânz să afle detalii despre evenimentul produs în apropiere de Lvov.