Belgia: Mama fetiţei care s-a rătăcit în localitatea Couillet a fost găsită

Mama fetiţei în vârstă de aproximativ doi ani care s-a rătăcit în localitatea belgiană Couillet a fost găsită cu ajutorul unui locuitor din zonă, care a dat informaţii despre locul în care le-a văzut pe cele două, relatează Mondial Info.

Urmărește
15 afișări

Fetiţa a fost găsită singură, vinerea trecută, pe o stradă din localitatea Couillet, în regiunea Charleroi (Belgia), însă nu a putut fi identificată până luni.

În urma unei informaţii publicate de laprovince.be, un locuitor din zonă a dat o informaţie care a condus la găsirea mamei fetiţei.

Martorul nu era în localitate când a apărut anunţul pivind fetiţa, dar a aflat ulterior de caz. El a mers la poliţie pentru a depune o plângere privind furtul plăcuţelor de înmatriculare de la maşina sa şi, vorbind cu agentul de cartier, a făcut legătura între copilul pierdut şi o fetiţă pe care a văzut-o împreună cu mama ei în urmă cu câteva zile. Bărbatul a povestit că mama şi copilul vorbeau într-o limbă pe care el nu o cunoştea şi le-a indicat locul în care le-a întâlnit. Poliţiştii au intrat astfel într-o locuinţă aflată în apropierea aleii indicate, casă ce fusese abandonată după un incendiu care a avut loc în ianuarie.

Mama fetiţei, de origine română, a fost găsită inconştientă dar în viaţă, fiind transportată la spital. Medicii urmează să stabilescă din ce cauză a ajuns femeia în acea stare. Fetiţa, al cărui prenume este Andrea, a fost preluată de o instanţă pentru minori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici