- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Beneficiile sociale, suspendate cinci luni pentru persoanele care nu plătesc taxele şi impozitele locale
Persoanele care primesc beneficii sociale, precum alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul minim garantat şi alocaţia pentru susţinerea familiei, vor rămâne fără aceste drepturi pe o perioadă de cinci luni dacă nu îşi achită taxele şi impozitele locale.
Beneficiile sociale, suspendate cinci luni pentru persoanele care nu plătesc taxele şi impozitele locale (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)
Suspendarea beneficiilor sociale pentru neplata taxelor locale a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă şi este argumentată de Guvern prin necesitatea aplicării prevederilor Legii asistenţei sociale.
"Actul normativ prevede unele modalităţi de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale şi nu plătesc taxele şi impozitele locale, astfel încât să fie implementate prevederile Legii asistenţei sociale. Astfel, se suspendă pe o perioadă de 5 luni beneficiul de asistenţă socială acelor persoane care nu îşi vor achita taxele şi impozitele locale", este soluţia Guvernului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
În baza Legii asistenţei sociale, autorităţile administraţiei publice locale constituie un fond de asistenţă pentru plata beneficiilor sociale acordate din bugetul local. Sumele necesare pentru acest fond sunt asigurate inclusiv din bugetele locale. De asemenea, serviciile sociale sunt finanţate şi din bugetul local.
Prin aceeaşi ordonanţă, Guvernul a decis să introducă şi sancţiunea de suspendare a alocaţiei pentru susţinerea familiei în situaţia în care titularul nu depune în termen declaraţia pe propria răspundere în vederea menţinerii acordării acestui drept.
Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern mai stabileşte că alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei vor fi raportate la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 lei.
Ordonanţa stabileşte că toate beneficiile sociale vor fi raportate la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 lei, Guvernul susţinând că nu vor fi modificate cuantumurile beneficiilor şi indemnizaţiilor sociale şi că acestea rămân la acelaşi nivel exprimat în lei şi reglementat în prezent.
Actele normative modificate în acest sens sunt Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, Legea 416/2001 privind venitul minim garantat (ajutor care va fi acordat pe baza unei liste a bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, similară celei utilizate în prezent pentru ajutorul de încălzire a locuinţei), OU 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi. Legea 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei.
La finalul anului trecut, Guvernul a decis ca indemnizaţia de şomaj să reprezinte 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei, şi să nu mai fie raportată la salariul minim, cuantumul indemnizaţiei scăzând ca urmare a modificării sistemului de raportare.
Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti - cu excepţia indemnizaţiei de şomaj - suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.
Ministerul Muncii: Alocaţiile de stat pentru copii nu se suspendă în cazul neachitării taxelor şi impozitelor
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) precizează miercuri, într-un comunicat de presă, că ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează unele acte normative ce reglementează acordarea de prestaţii sociale, aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, nu prevede suspendarea plăţii alocaţiei de stat pentru copii în cazul în care nu sunt plătite taxele şi impozitele.
"Beneficiarii de venit minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului care nu îşi plătesc taxele şi impozitele locale pot fi suspendaţi din plată pe perioadă de până la cinci luni. Reintră în plată în momentul în care fac dovada achitării taxelor şi impozitelor locale, urmând să primească şi suma cuvenită pe perioada suspendării. Precizăm că nu sunt vizaţi beneficiarii de alocaţii de stat pentru copii", se arată în comunicat.
MMFPS mai arată că raportarea la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) nu scade cuantumul prestaţiilor, ci aduce ordine în sistem, precizând că până acum prestaţiile sociale erau stabilite prin hotărâri de guvern.
"Această ordonanţă de urgenţă aduce o modalitate de calcul unitară şi stabileşte ca toate prestaţiile sociale să se raporteze la un indicator social de referinţă. ISR reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistenţă socială, suportate din bugetul de stat. Pentru anul 2012, ISR a fost stabilit la o valoare de 500 de lei, prin Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi prin Legea cadru a Asistenţei Sociale 292/2011", se mai arată în comunicat.
MMFPS mai precizează că ISR este o practică europeană şi este prima oară când prestaţiile sociale sunt raportate la un astfel de indicator, iar pe masură ce legile subsecvente ale noului Cod al Asistenţei Sociale intră în vigoare, cele 54 de prestaţii din prezent vor fi reduse la nouă tipuri de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi.
Astfel, se va institui venitul minim de inserţie prin unificarea actualului venit minim garantat, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, acesta urmând să se aplice din 2013, alocaţia de stat pentru copii şi alocaţia de plasament vor fi menţinute la cuantumul actual, iar indemnizaţiile, stimulente şi ajutoarele pentru creşterea copilului se vor menţine din prestaţiile actuale care privesc indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi stimulentul lunar (OUG 111/2010) şi cele şapte tipuri de indemnizaţii şi ajutoare care se acordă persoanelor care au în îngrijire copii cu handicap.
Tot din 2013 se instituie indemnizaţii pentru persoane cu nevoi speciale, prin modificarea Legii 448/2006, iar indemnizaţia lunară de hrană HIV/SIDA, ajutorul pentru persoane refugiate şi ajutorul de urgenţă vot fi menţinute la cuantumurile actuale.
La aceeaşi nivel se menţin şi facilităţile, respectiv contribuţiile de asigurări de sănătate (beneficiari ai venitului minim garantat şi ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului), transportul pentru persoane cu dizabilităţi, subvenţionarea dobânzilor la creditele pentru persoane cu dizabilităţi.
"Noua modalitate de calcul nu duce la scăderea prestaţiilor sociale. Acestea rămân la acelaşi nivel reglementat în prezent. În schimb, de acum încolo, prestaţiile nu vor putea fi modificate decât printr-o schimbare a Indicatorului Social de Referinţă. Orice modificare a Indicatorului Social de Referinţă va duce, implicit, la modificarea în cascadă a tuturor prestaţiilor sociale. În acest fel, vom avea o imagine corectă şi de ansamblu asupra tuturor modificărilor", a mai precizat MMFPS.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO