Prima pagină » Social » Legea unică de salarizare, aplicată tuturor instituţiilor bugetare

Legea unică de salarizare, aplicată tuturor instituţiilor bugetare

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că legea unică de salarizare va fi aplicată tuturor instituţiilor, inclusiv agenţiilor de reglementare şi comisiilor de supraveghere a pensiilor şi a sistemului de asigurări sociale sau valori imobiliare, fără excepţii.
Legea unică de salarizare, aplicată tuturor instituţiilor bugetare
15 mai 2009, 11:29, Social

Ministrul Sârbu a precizat că a ridicat în Guvern problema unor eventuale excepţii la legea unică, referitoare la instituţiile care au încheiate contracte colective de muncă şi unde salariile sunt stabilite prin negociere.

Premierul Emil Boc a susţinut însă că nu crede că este bine ca aceste instituţii să fie excluse din legea unică, astfel încât în lege să fie incluse toate instituţiile şi să fie găsite soluţii juridice pentru unităţile care au contracte colective de muncă, a arătat ministrul Muncii.

Totodată, Sârbu a susţinut că va fi respectat termenul de 30 iunie pentru finalizarea proiectului de lege privind salarizarea unitară pentru bugetari.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) Valentin Mocanu a declarat, joi, după finalizarea întâlnirii grupului de lucru pe problema legii unice, că s-au făcut paşi importanţi, reuşindu-se definitivarea modului în care va arăta grila de salarizare în sistemul bugetar.