Berceanu: Am ordonat anchetă în toate cele 16 spitale administrate de Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Băileşti, judeţul Dolj, că a cerut un control la toate cele 16 spitale din sistemul căilor ferate, pe care le administrează ministerul, verificările urmând să înceapă peste două zile.

Urmărește
56 afișări
Imaginea articolului Berceanu: Am ordonat anchetă în toate cele 16 spitale administrate de Ministerul Transporturilor

Berceanu: Am ordonat anchetă în toate cele 16 spitale administrate de Ministerul Transporturilor (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Ministrul democrat-liberal al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, că avea "semnale" că sunt "nereguli" la Spitalul CF 2. ţ

"Eu am avut unele semnale că sunt nereguli. De partea aceasta, de spitale CFR, se ocupă secretarul general, care mi-a semnalat unele probleme. Urma chiar începând de luni să se facă un control, pentru că, vedeţi, de multe ori sunt semnale, dar uneori se confirmă, iar alte ori, nu. Din păcate, a intervenit această chestiune", a declarat Berceanu.

Potrivit sursei citate, neregulile semnalate ţin însă de partea administrativă a unităţii medicale, şi nu de partea medicală.

"Semnalele noastre nu erau de natură medicală, ci de natură administrativă. De altfel, noi nu facem nimic altceva decât să ne ocupăm de aceste spitale ale căilor ferate din punct de vedere administrativ, pentru că, din punct de vedere medical, ele sunt subordonate Ministerului Sănătăţii, ca orice spital, indiferent cine îl administrează", a mai spus Radu Berceanu.

Ministrul Transporturilor susţine că "a ordonat" efectuarea de anchete în toate cele 16 spitale care sunt administrate de ministerul pe care îl conduce.

"Am vorbit şi cu ministrul Sănătăţii şi este deja acolo o anchetă, de data aceasta mediaclă. De luni, eu am ordonat o anchetă nu numai la CFR 2, ci şi la celelalte spitale din sistemul căilor ferate, pentru că sunt 16 spitale în toată ţara. Sper ca ce s-a întâmplat să se elucideze şi cine sunt responsabilii şi, bineînţeles, responsabilii să plătească", a spus Radu Berceanu.

El spune că împotriva celor care se vor face vinovaţi de producerea incidentului de la Spitalul CF 2 se vor dispune "măsuri drastice".

"Nu cred că în 2010 mai poţi să accepţi astfel de lucruri, ca să te duci pentru intervenţii minore şi să ajungi cu infecţii. Cred că este un lucru care ne face de ruşine în general şi măsurile or să fie cât se poate de drastice când se va şti ce şi cum", a mai spus Radu Berceanu.

Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" Amelia Antoniu (36 de ani) şi Alice Roxana Preda (35 de ani) au fost duse de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), marţi noapte, în stare foarte gravă, cu probleme respiratorii, după ce au făcut şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale minore în unitatea sanitară a Ministerului Transporturilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici