- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Berceanu nu are niciun plan de restructurare în minister
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că nu are niciun plan de restructurări la nivelul ministerului pe care îl conduce şi al companiilor subordonate, pentru că deja a operat astfel de măsuri.
Berceanu nu are niciun plan de restructurare în minister (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)
Întrebat ce planuri referitoare la restructurări sau modificări de organigrame are ministerul pe care îl conduce, Berceanu a spus că niciunul, pentru că el deja a acţionat atunci când a fost nevoie.
"Niciun plan, eu de câteva ori, când am avut nevoie, am acţionat, n-am aşteptat să-mi spună nu ştiu cine. Când am venit eu, ministerul avea vreo 670 de angajaţi şi acum are 490, nu cred că mai e vreun minister cu cifre de tipul ăsta. Când a fost cu agenţiile şi aşa mai departe, de exemplu direcţia de sănătate care avea vreo 240 şi ceva de angajaţi, au mai rămas 15 pe care i-am băgat într-o altă direcţie a ministerului şi restul îşi văd de alte activităţi medicale. La CNAFER, la AFER, la toate astea (am acţionat - n.r.) mai demult şi nu trebuia să mi le spună nimeni", a spus Berceanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
În ceea ce priveşte companiile naţionale din subordine, Berceanu a spus că în unele locuri sunt cifre deja publice, precum situaţia la CFR, unde a anunţat disponibilizarea, în 2009 şi 2010, a unui număr total de circa 15.000 de persoane.
"Sunt cifre pe care le-aţi mai văzut. Anul trecut, de la Calea Ferată am dat afară 4.700 şi ceva, iar în acest an încă 10.600. deci 15.000. pentru că erau nişte ciorchini de personal care nici ei nu ştiau ce fac acolo", a spus ministrul.
El a adăugat că la un moment dat a folosit o anumită metodă pentru unii angajaţi care erau funcţionari publici, având în vedere că "ăştia nu pot fi clintiţi, sunt ca Dumnezeu aşa".
"Şi atunci i-am chemat, le-am dat şase foi de hârtie şi am zis «scrie-mi ce-ai făcut lunea trecută pe prima hâtrie, marţea, miercurea trecută, nu ştiu ce. Şi pe a şasea, dacă n-ai ce scrie pe primele cinci, scrie sus demisie». Unii şi-au dat-o, alţii nu şi-au dat-o şi sunt cu ei în braţe în continuare", a afirmat Berceanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:12
USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană
-
astăzi, 12:05
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână