Preşedintele UGIR-1903: Protestele, acum, ar fi bomboana de pe colivă. Vom avea pierderi economice foarte mari
„Protestele mai lipsesc în acest moment din România, ar fi bomboana de pe colivă, şi dacă se ajunge la proteste vom avea pierderi economice foarte mari”, a spus Corâci.
Reprezentantul patronatelor a afirmat că a mai rămas la discuţia cu premierul după plecarea sindicatelor pentru a-l face pe Emil Boc să înţeleagă că în România nu poţi reprezenta angajaţii fără sindicate.
Corâci a subliniat că după ce sindicatele au părăsit întâlnirea nu s-a mai discutat nimic notabil, au fost doar „atacuri şi insulte”.
Preşedintele UGIR-1903 a spus că speră ca Guvernul să nu-şi asume răspunderea pe Codul Muncii şi să existe dezbateri în Parlament. „Dacă vor exista dezbateri în Parlament vom face lobby şi vom explica de ce nu sunt bune în acest moment pentru România modificările aduse de Guvern la Codul Muncii”, a spus Corâci.
Reprezentantul patronatelor a afirmat, de asemenea, că ministrul Muncii Ioan Botiş este „cel mai necalificat ministru” al României din ultimii 20 de ani. „Ministrul Muncii nu ştie despre ce vorbeşte, e cel mai necalificat ministru din ultimi 20 de ani, să aduci nume de firme în discuţie este la limita traficului de influenţă”, a susţinut Corâci.