Potrivit proiectului de hotărâre, care a fost aprobat, joi, de CGMB, cu 30 de voturi pentru, cuplurile care anul acesta împlinesc 25 de ani de căsătorie vor primi la primărie suma de 1.000 de lei. De asemenea, cei care aniversează 50 de ani de căsătorie vor primi 1.500 de lei, iar cuplurile care împlinesc 75 de ani vor fi bonificate cu suma de 3.000 de lei, în cadrul proiectului care se numeşte „Diploma de onoare şi plata unui premiu pentru familiile care îşi aniversează căsătorie”.
„Condiţiile pentru acordarea premiului, care se acordă o singură dată, sunt: cel puţin unul dintre soţi are domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Bucureşti de minimum 5 ani. Ambii soţi sunt în viaţă la momentul depunerii solicitării, cel puţin unul dintre soţi are vârsta de peste 50 de ani. În cazul în care cuplul serbează 25 de ani de căsătorie, dar niciunul dintre soţi nu a împlinit 50 de ani, premiul poate fi acordat cu avizul Primarului Gneral al Municipiului Bucueşti”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB
Proiectul a creat însă polemici între consilierul PNL Ciprian Ciucu şi viceprimarul Aurelian Bădulescu.
„Remarc apetenţa de a da bani către populaţie aşa. E vorba despre un proiect care se va repeta şi la anul şi anul următor. S-a făcut un obicei de a da bani către populaţie, dar nu în proiecte care au nevoie, care duc la îmbunătăţirea serviciilor publice şi vieţilor oamenilor. Avem investiţii care se tărăgănează de ani şi ani de zile. Acest proiect dublează ceea ce fac primăriile de sector. Toate primăriile de sector dau bani şi premii pentru a celebra căsătorii”, a precizat Ciucu, înainte de votul pe acest proiect.
Intervenţia lui Ciucu a atras imediat reacţia viceprimarului Aurelian Bădulescu.
„Viaţa şi opera dumneavoastră este mai puţin importantă. Trecem prin viaţă şi nu rămânem cu nimic. Cu siguranţă vom reţine din pilda pe care ne-aţi lăsat-o dumneavoastră, nesimţirea. Eşti o ruşine pentru PNL, întoarce-te la nevoile oamenilor. Termină cu prostituţia asta pe care o afişezi”, i-a transmis Bădulescu consilierului de la PNL