Prima pagină » Social » Spaniolul urmărit internaţional pentru dublu asasinat şi prins în Lugoj, arestat preventiv

Spaniolul urmărit internaţional pentru dublu asasinat şi prins în Lugoj, arestat preventiv

Cetăţeanul spaniol urmărit internaţional după ce în 6 august ar fi comis un dublu asasinat în oraşul spaniol Cuenca şi care a fost prins în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, a fost arestat preventiv pentru 15 zile, vineri, de Curtea de Apel Timişoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Spaniolul urmărit internaţional pentru dublu asasinat şi prins în Lugoj, arestat preventiv

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Timiş, tânărul de 29 de ani din Spania, care a fost prins în judeţul Timiş, el fiind urmărit internaţional pentru omor, a fost arestat preventiv pentru 15 zile.

„Pe numele tânărului de 29 de ani, urmărit internaţional de autorităţile din Spania pentru comiterea infracţiunii de omor, magistraţii Curţii de Apel Timişoara au emis un mandat de arestare preventivă pentru 15 zile”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, urmând să fie predat autorităţilor spaniole.

Bărbatul a fost prins joi, în municipiul Lugoj, de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în urma schimbului de date şi informaţii prin Biroul SIRENE.

Surse din Poliţie declarau, pentru MEDIAFAX, că suspectul, Sergio Morate, ar fi comis un dublu asasinat în oraşul spaniol Cuenca, apoi a fugit în România şi a mers să stea la un prieten din municipiul Lugoj.

După ce poliţiştii spanioli l-au localizat pe suspect, au informat autorităţile române, iar joi la prânz a fost ridicat, împreună cu românul care i-a acordat sprijin.

Totodată, autovehiculul pe care cetăţeanul spaniol l-ar fi utilizat în România a fost indisponibilizat.