Biden a vorbit la telefon cu Netanyahu despre negocierile privind încetarea focului în Fâşia Gaza

Publicat: 21 08. 2024, 22:54
Actualizat: 21 08. 2024, 23:00

Discuţia telefonică a urmat călătoriei secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, în Orientul Mijlociu, care s-a încheiat marţi fără un acord între Israel şi gruparea militantă Hamas privind un armistiţiu în enclava palestiniană, relatează Reuters.

Preşedintele Biden a discutat cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu despre acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor şi despre eforturile diplomatice de dezescaladare a tensiunilor regionale”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.

În cadrul discuţiei s-a alăturat şi vicepreşedintele Kamala Harris, care va accepta oficial joi, la Chicago, nominalizarea de candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.

Obţinerea unui acord de încetare a focului în Gaza este o prioritate majoră pentru Biden. Vineri, un înalt oficial american a declarat că cele două părţi sunt aproape de un acord.

În cadrul discuţiilor pentru încetarea luptelor, Hamas doreşte retragerea completă a Israelului din Fâşia Gaza, inclusiv aşa-numitul coridor Philadelphi, o porţiune îngustă de teren de 14,5 km lungime de-a lungul graniţei de sud a enclavei cu Egiptul.

Israelul doreşte să păstreze controlul asupra coridorului, pe care l-a cucerit la sfârşitul lunii mai, după ce a distrus zeci de tuneluri aflate sub coridor, despre care afirmă că au servit la introducerea ilegală de arme către grupurile militante din Gaza.