- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bihor:Autorul unei tâlhării la o farmacie, prins pe baza cardului bancar cu care a vrut să plătească
Un tânăr din comuna bihoreană Holod a fost reţinut după ce a furat banii din încasări dintr-o farmacie din Oradea şi un telefon mobil, surse judiciare spunând că el a fost identificat pe baza cardului bancar cu care, înainte de tâlhărie, a vrut să plătească medicamente cerute farmacistei.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, miercuri, că un tânăr de 27 de ani din comuna Holod a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce a intrat într-o farmacie din municipiu, a luat încasările şi un telefon mobil, iar apoi a fugit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc marţi seară.
"Poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul 112 că o persoană necunoscută a intrat în farmacie şi, profitând de neatenţia angajatei, a sărit peste tejghea şi a sustras dintr-un sertar 390 de lei şi un telefon mobil. În momentul în care a fost observat de angajată, suspectul a agresat-o pentru a putea fugi de la locul faptei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj complex, format din poliţişti ai Biroului de Ordine Publică, ai Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea şi din cadrul Serviciului Criminalistic.
Poliţiştii au identificat în scurt timp autorul, fiind vorba despre un tânăr de 27 de ani din Holod.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, tânărul a fost identificat pentru că, înainte de tâlhărie, aşteptând să rămână singur cu farmacista, i-a cerut medicamente şi, pentru a le achita, i-a dat un card bancar.
"Cardul a fost respins la plată, însă bărbatul a insistat, până când a rămas singur", au explicat sursele citate.
Cu ajutorul datelor de identificare obţinute prin intermediul cardului bancar, poliţiştii l-au găsit în mai puţin de o oră pe autorul tâlhăriei, tânărul fiind ridicat de la locuinţa sa din Oradea.
"Poliţiştii au descoperit asupra sa atât telefonul sustras, cât şi întreaga sumă de bani, prejudiciul provocat de acesta fiind astfel recuperat integral", a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri urmează să fie audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO