Bihor:O femeie a murit, alta e în stare gravă în urma prăbuşirii zidului unei clădiri dezafectate -2
Victimele prăbuşirii zidului unei clădiri dezafectate din localitatea bihoreană Diosig sunt două femei, una dintre acestea pierzându-şi viaţa, iar cealaltă fiind în stare foarte gravă, potrivit reprezentanţilor SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor SMURD Bihor, una dintre cele două persoane prinse sub dărâmături a decedat, iar cealaltă va fi transportată în stare gravă la spital.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, locotenentul Cristian Herţe, a declarat că femeia prinsă sub zidul care s-a dărâmat are 24 de ani.
"Este vorba despre o femeie de 24 de ani. S-a constatat decesul ei. Cea de-a doua persoană va fi transportată de urgenţă la spital. S-au făcut manevre de resuscitare deoarece a suferit un politraumatism cranian şi urmează să fie transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Oradea", a spus Cristian Herţe.
Deşi, iniţial se credea că cea de-a doua persoană prinsă sub dărâmături este bărbat, Herţe a precizat că este vorba tot despre o femeie a cărei vârstă nu este cunoscută.
El a mai spus că zidul care s-a prăbuşit avea o lungime de circa 20 de metri şi o înălţime de şapte-opt metri.
"Era din cărămidă şi este un zid care aparţine unei foste fabrici. E o clădire dezafectată", a menţionat Cristian Herţe.
Un zid al unei clădiri dezafectate din localitatea bihoreană Diosig s-a prăbuşit, joi la prânz, peste două persoane, mai multe echipe de intervenţie deplasându-se la locul accidentului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO