Bihor: Percheziţii la şase firme şi la locuinţele a şapte persoane, într-un caz de evaziune fiscală
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Bihor, la acţiune participă peste 30 de agenţi şi ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, precum şi inspectori antifraudă de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Percheziţiile se desfăşoară la sediile a şase societăţi comerciale şi la locuinţele a şapte persoane.
„Facturile emise de acestea s-ar fi folosit de către diverşi beneficiari în scopul obţinerii unor fonduri de finanţare pentru diverse lucrări publice”, se arată în comunicatul citat.
De altfel, „la instrumentarea cauzei şi la stabilirea prejudiciilor aduse bugetului de stat a stat la bază actul de sesizare recepţionat la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea”, mai precizează sursa citată.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat în acest caz este estimat de autorităţile fiscale şi judiciare la peste 6,1 milioane de lei şi 600.000 de euro.
Surse judiciare au declarat că persoanele şi firmele vizate de percheziţii activează în domeniul construcţiilor.