- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bihor: Unul dintre pasagerii microbuzului răniţi în accidentul din Bihor este în comă
O persoană a murit, iar alte unsprezece au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ, accidentul petrecându-se pe DN 9, în afara localităţii bihorene Tarcea. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale ISU şi ambulanţe.
Bihor: Un mort şi 11 răniţi după ce un microbuz s-a răsturnat într-un şanţ (Imagine: Ghita Porumb/Arhiva Mediafax Foto)
Una dintre persoanele care au fost rănite, miercuri, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara localităţii bihorene Tarcea, este în comă, având leziuni multiple la cap şi fiind operată de urgenţă după ce i s-a rupt splina.
Una dintre victimele accidentului petrecut, miercuri dimineaţă, în afara localităţii Tarcea, judeţul Bihor, după ce un microbuz supraîncărcat s-a răsturnat, o persoană decedând şi alte unsprezece fiind rănite, este internată în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, dr. Adrian Duşe, pacientul, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, se află în comă, după ce a fost adus la spital cu politraumatisme la cap şi la piept şi având şoc hemoragic.
"S-a constatat că are un hematom retroperitoneal, adică splina i s-a rupt, iar sângele a curs în burtă. Acesta este un tip de sângerare difuză. Primul lucru care se face în acest caz este intervenţia pentru oprirea sângerării. Astfel s-a intervenit, i s-a scos splina şi s-a drenat", a declarat Adrian Duşe.
El a afirmat că starea pacientului este gravă, prognosticul în cazul acestuia fiind rezervat.
Ceilalţi cinci pasageri care au fost transportaţi cu diverse leziuni la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea sunt în stare stabilă.
"Ceilalţi sunt stabili. Unii s-au internat cu leziuni de ortopedie, iar alţii pentru supraveghere", a afirmat directorul medical al spitalului.
O persoană a murit, iar alte unsprezece au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ, accidentul petrecându-se pe DN 9, în afara localităţii bihorene Tarcea.
Potrivit şefului SMURD Bihor, Hadrian Borcea, victimele au vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, cu excepţia unui bărbat, care are aproximativ 50-55 de ani.
"Am fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 la ora 6.35 că a avut loc un grav accident de circulaţie cu mai multe victime. Când echipajele de intervenţie au ajuns la faţa locului, o persoană era decedată, iar 11 rănite. Dintre acestea, cinci aveau leziuni mai uşoare, fiind transportate la Spitalul din Marghita, iar şase persoane au fost aduse la Spitalul Judeţean din Oradea. Dintre aceste şase persoane, două persoane au răni mai grave. Un bărbat a intrat direct în operaţie, având multiple leziuni la cap şi la piept, iar o femeie va fi introdusă în sala de operaţii, având fractură de femur", declara Borcea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, Alina Dinu, accidentul a avut loc după ce şoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Medgidia, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Astfel, microbuzul, în care se aflau 11 pasageri plus şoferul, a acroşat un limitator de viteză de la ieşirea din localitate, semnalizat corespunzător, după care a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.
Microbuzul, înmatriculat în Germania, are capacitate de 8+1 locuri. Microbuzul venea din Germania şi se îndrepta spre Bistriţa-Năsăud.
Procurorii Parchetului Judecătoriei Marghita au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă pe numele şoferului microbuzului care s-a răsturnat, miercuri, în afara localităţii Tarcea, o persoană decedând, iar alte unsprezece fiind rănite.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, şoferul microbuzului este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările au fost făcute la locul producerii accidentului de către un procuror de la Marghita.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO