Comitetul de Anchetă al Rusiei a declarat că bilanţul morţilor a crescut la 93 de morţi în urma atacului în care bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra spectatorilor de la concertul de vineri din apropierea capitalei.
Ministerul rus al Sănătăţii a declarat că 121 de persoane sunt în spital, multe dintre ele în stare gravă.
Directorul serviciului de securitate FSB, Alexander Bortnikov, i-a raportat preşedintelui Vladimir Putin că printre cei reţinuţi se numără cei „patru terorişti” şi că serviciul lucrează la identificarea complicilor lor.
Parlamentarul rus Alexander Kinştein a declarat că atacatorii au fugit într-un vehicul Renault care a fost reperat de poliţie în regiunea Briansk, la aproximativ 340 km sud-vest de Moscova, vineri seară, şi care nu a respectat instrucţiunile de a opri.
El a spus că doi au fost arestaţi după o urmărire cu maşina, iar alţi doi au fugit într-o pădure. Din relatările Kremlinului, a reieşit că şi aceştia au fost reţinuţi ulterior.
Kinştein a declarat că în maşină au fost găsite un pistol, un încărcător pentru o puşcă de asalt şi paşapoarte din Tadjikistan. Tadjikistanul este un stat din Asia Centrală, majoritar musulman, care a făcut parte din Uniunea Sovietică.
Statul Islamic a revendicat atacul, cel mai sângeros din Rusia de la asediul şcolii din Beslan din 2004.