Trafic restricţionat pe Valea Oltului, după ce un zid de sprijin s-a prăbuşit | GALERIE FOTO

Publicat: 05 03. 2020, 21:32
Actualizat: 30 03. 2020, 15:28

Potrivit reprezentanţilor CNAIR, din cauza prăbuşirii peretelui de beton, sub drum s-a format o cavernă care a dus la tasarea asfaltului.

„Pe DN 7 (km 238+105 – km 238+130), pe partea dreaptă, în localitatea Câineni, judeţul Vâlcea, din cauza prăbuşirii unui zid de sprijin, sub corpul drumului, s-a format o cavernă care a cauzat o tasare a părţii carosabile de aproximativ 10 cm. Pentru siguranţa participanţilor la trafic s-a luat decizia restricţionării traficului în acestă zonă pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu.”, au transmis reprezentanţii CNAIR.

Circulaţia în zonă este restricţionată şi dirijată prin semafoare electrice.

La momentul transmiterii ştirii, potrivit reprezentanţilor CNAIR, angajaţii de la drumuri sunt la faţa locului şi intervin pentru rezolvarea problemei.