Prima pagină » Meteo » Bilanţul ploilor de miercuri: Zeci de localităţi din 12 judeţe au fost afectate, două aneze lovite de trăsnet

Bilanţul ploilor de miercuri: Zeci de localităţi din 12 judeţe au fost afectate, două aneze lovite de trăsnet

Pompierii militari au intervenit miercuri în 23 localităţi din 12 judeţe, precum şi în Capitală pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.
Bilanţul ploilor de miercuri: Zeci de localităţi din 12 judeţe au fost afectate, două aneze lovite de trăsnet
Gabriel Pecheanu
25 iul. 2024, 09:35, Social

Miercuri, în intervalul orar 07.00-21.00, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase prognozate, pompierii militari au intervenit în 23 localităţi din 12 judeţe ( Argeş, Bacău, CaraşSeverin, Cluj, Harghita, Hiunedoara, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vaslui), precum şi în municipiul Bucureşti, pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea, anunţă IGSU.

Din cauza precipitaţiilor abundente, pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din trei case, opt curţi, un subsol (agent economic), şapte beciuri şi o stradă. Totodată, din cauza vântului puternic, salvatorii au intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie de la acoperişurile a cinci imobile, pentru degajarea unui stâlp de electricitate şi a 11 copaci prăbuşiţi.

În urma acestor evenimente, au fost avariate două autoturisme şi o ţeavă de gaze. De asemenea, pompierii din judeţele Bacău şi Harghita au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite la două anexe gospodăreşti care au fost lovite de trăsnet.