Bilet pentru metrou prin telefonul mobil
Clienţii Orange România îşi pot cumpăra bilet pentru călătoria cu metroul prin intermediul telefonului mobil, ca urmare a unui parteneriat încheiat între operatorul de telefonie mobilă şi Metrorex.

Bilet pentru metrou prin telefonul mobil (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
"Este suficient să solicite biletul printr-un mesaj scris la un număr scurt, apoi să scaneze, la dispozitivul special instalat în staţiile participante în acest program pilot, codul de bare pe care îl primesc pe telefon printr-un mesaj multimedia. Pentru a solicita un bilet de o călătorie cu metroul, clienţii Orange trebuie să trimită mesajul scris la numărul 801 (tarif 0,36 euro ), pentru a solicita un bilet cu două călătorii trebuie să trimită mesajul la numărul 802 (tarif 0,63 euro*), iar pentru 10 călătorii incluse - la numărul 810 (tarif 1,83* euro)", se arată într-un comunicat al Orange.
În prezent, accesul pe baza codului de bare de pe telefonul mobil este disponibil în şase staţii de metrou, unele dintre cele mai intens circulate de către tineri: Politehnica, Petrache Poenaru, Grozăveşti, Piaţa Victoriei, Universitate şi Timpuri Noi.
"Plata călătoriei cu telefonul mobil reprezintă metoda alternativă pentru sistemul actual de plată a biletului de intrare la metrou. Metrorex doreşte să sprijine implementarea noilor tehnologii în România", a declarat în comunicat directorul general al METROREX, Gheorghe Udrişte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

