BIOGRAFIE: Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română peste 20 de ani

Teoctist s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, din judeţul Botoşani, şi a intrat în monahism la 14 ani, ca frate la Schitul Sihăstria, apoi la mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani.

Între anii 1940 şi 1944 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, devenind licenţiat în Teologie, specialitatea Liturgică, cu calificativul "Magna cum laudae".

La data de 6 august 1935 a depus voturile monahale la mănăstirea Bistriţa (judeţul Neamţ), primind la călugărie numele de Teoctist, iar la 25 martie 1945 este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

De-a lungul timpului devine, pe rînd, Episcop vicar patriarhal, Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului (1962), Episcop al Episcopiei Ortodoxe din America şi Canada (1963), Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei (1973), Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1977).

La 31 iulie 1986, după moartea patriarhului Iustin, a devenit locţiitor de patriarh, iar la 9 noiembrie 1986 a lost ales ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat la 16 noiembrie 1986.

Prea Fericitul Teoctist este deţinătorul a numeroase ordine bisericeşti, primite din partea Patriarhiilor Antiohiei, Ierusalimului, Moscovei, Serbiei, a Arhiepiscopiilor Greciei, Ciprului, Cehoslovaciei, Finlandei şi din partea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II–lea, precum şi al titlului de Doctor Honoris Causa conferit, în 1995, de universităţile din Bucureşti şi Oradea. În mai 1999, a primit, din partea statului român, ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce.

Activitatea publicistică a patriarhului Teoctist include o monografie închinată Mitropolitului Iacob Putneanul, o editare a Liturghierului Românesc de la 1679 al Mitropolitului Dosoftei. De asemenea, este autorul a 18 volume de predici, omilii, studii reunite în colecţia “Pe treptele slujirii creştine”.

În cele douã decenii de patriarhat ale PF Teoctist au fost înfiinţate 12 noi eparhii în ţară, a fost reactivată Mitropolia Basarabiei, s-a înfiinţat Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală şi de Nord, respectiv Occidentală şi Meridională, precum şi Episcopia Ortodoxă Română pentru românii din Ungaria şi Serbia. De asememea, au fost înfiinţate sau reactivate aproape 400 de mănăstiri, s-au construit peste 2.000 de noi lăcaşuri de cult şi s-a realizat reintegrarea învăţământului teologic preuniversitar şi universitar în învăţământul public, concomitent cu introducerea predării religiei în şcolile publice şi reintroducerea asistenţei religioase în armată, spitale, penitenciare.

Totodată, sub patronajul Bisericii Ortodoxe Româneau fost înfiinţate peste 230 de instituţii sociale pentru toate categoriile defavorizate. Au fost organizate campanii umanitare la nivel naţional pentru ajutor de primă necesitate în cazul unor calamităţi naturale, dar şi programe în parteneriat cu autorităţile centrale şi locale şi cu organizaţii nonguvernamentale privind combaterea sărăciei, violenţei domestice, traficului de fiinţe umane, consumului de droguri, prevenirii HIV/SIDA şi cancerului, acţiuni de integrare socială.

În plus, în cei 20 de ani de la numirea ca Patriarh a PS Teoctist, a avut loc consolidarea relaţiilor frăţeşti cu toate Bisericile Ortodoxe, a relaţiilor ecumenice cu Biserica Romano-Catolică (de referinţă fiind întâlnirile Părintelui Patriarh Teoctist cu Papa Ioan Paul al II-lea în 1989, 1999, 1992) şi Bisericile Protestante, cu celelalte culte şi organisme ecumenice, fiind deschise reprezentanţe ale Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Uniunea Europeană, la Bruxelles.

Activitatea ca patriarh a lui Teoctist nu a fost lipsită de dificultăţi, mai ales după căderea regimului communist, de multe ori atacurile la adresa Bisericii fiind confundate cu cele la adresa sa. În ianuarie 1990, invocând vârsta înaintată şi problemele de sănătate, Teoctist s-a retras la Sinaia, dar a revenit în scaunul patriarhal, la cererea clerului, după numai trei luni. Au existat atunci multe speculaţii, atât pe tema plecării – pusă pe seama unei colaborări apropiate cu regimul Ceauşescu – dar şi a revenirii sale, la care ar fi contribuit clerici care aveau şi alte interese decât binele Bisericii.

”În 22 decembrie, pe la orele 11, eram în birou, înconjurat de episcopii vicari de la Patriarhie şi de consilieri când la televizor a apărut cunoscutul actor Ion Caramitru, în mijlocul unei cete de revoluţionari, spunând cu emoţie: Şi-a întors Dumnezeu faţa către noi! Fraţilor, veniţi şi vă spuneţi bucuria! Privindu-ne unii pe alţii, am auzit pe cineva spunând că în faţa reşedinţei se află o maşină cu tineri revoluţionari care strigau în faţa mulţimii: „Biserica este cu noi!” Veniseră să mă conducă la Televiziune, de unde se transmiteau comunicate diferite, asigurând populaţia că situaţia se află sub control. În acest fel s-a comunicat de la Televiziune că Aurel Dragoş Munteanu roagă pe Patriarh să vină pentru un scurt cuvânt. În clipa când mă consultam cu I.P.S. Mitropolit Nicolae, venit de la Constantinopol, dacă să merg, fiindcă se auzeau strigătele tinerilor, a sosit arhitectul Sorin Vasilescu din cadrul Universităţii Bucureşti, care s-a oferit să ne ia pe mine, pe ÎPS Nicolae de la Timişoara şi pe secretar, preotul Ion Bănăţeanu, la Televiziune. Afară, în faţa reşedinţei, ne aştepta camionul cu tinerii care fluturau steaguri albe şi strigau: „Cu noi este Biserica!” şi, arătându-ne cu steagurile lor, strigau cu bucurie şi se închinau: „Cu noi este Patriarhul!”. Mulţimea din faţa catedralei cânta Tatăl Nostru, aplauda, avea lumânări aprinse. Bucuria a fost scurtă. Câteva ore mai târziu, revenind la reşedinţă, în timp ce primeam telefoane de mulţumire, am auzit pe unii, la televizor, comentând negativ prezenţa mea, înţelegând că era vorba de o telegramă de felicitare adresată lui Ceauşescu. Am rămas adânc mâhnit, mai ales când am auzit că a apărut în Scânteia, unde nu era permis să se scrie ceva despre Biserică. Da, aceasta m-a impresionat mult atunci! M-a impresionat răsturnarea de atitudine, chiar şi cea a colaboratorilor mei, a profesorilor de teologie. Cu conştiinţa că mi-am făcut datoria faţă de Sfânta Biserică, am convocat Sfântul Sinod pentru a doua oară după Revoluţie. Am deschis şedinţa, s-a aprobat Ordinea de zi, şi, imediat, am adresat plenului rugămintea scrisă, cerând retragerea, pe care am şi motivat-o. Retragere temporară. Aveam 75 de ani, deci aveam motiv de îngrijire a sănătăţii, deşi toată lumea ştia ce însemna retragerea mea. Cererea era scrisă mai dinainte şi o purtam cu mine. Retragerea fost de trei luni, după care Sfântul Sinod m-a renumit Patriarh al BOR”, a explicat, PF Teoctist, într-un interviu, gestul său din ianuarie 1990.

Într-un cotidian central au apărut, în 2001, informaţii care aveau la bază afirmaţiile lui Gabriel Catalan, angajat al CNSAS, potrivit cărora patriarhul Teoctist ar fi făcut parte din mişcarea legionară, ar fi colaborat cu fosta Securitate şi ar fi fi fost homosexual. Colegiul CNSAS a solicitat, la 23 martie, directorului SRI dosarul de urmărire al Patriarhului Teoctist, pentru a se înlătura “orice controverse” pe această temă.

SRI s-a limitat să comunice că, potrivit dosarului informativ 62046, “Patriarhul Teoctist a fost urmărit de fostele organe ale Securităţii”. Academicianul Răzvan Theodorescu, atunci Ministrul Culturii şi Cultelor, a luat imediat apărarea conducãtorului BOR, catalogând acuzaţiile ca fâcând parte dintr-o ”campanie, josnică şi inimaginabilă într-o ţară civilizată”. Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal, a declarat atunci că acuzaţiile sunt, de fapt, o încercare de manipulare a clerului şi a credincioşilor. În apăratea lui Teoctist au mai venit Ion Iliescu, atunci preşedinte al României, fostul premier Adrian Năstase şi mitropolitul romano-catolic Ioan Robu.

În luna septembrie 2006, Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS declara că nu există un dosar de Securitate al Patriarhului Teoctist, dar există documente care prezintă un trecut "înceţoşat" al acestuia, în anii '40. "În acest moment nu avem vreun dosar care să-l vizeze pe Patriarh. Există nişte documente de prin anii '40 care atestă totuşi că prelatul a avut un trecut înceţoşat. Şi acestea ar trebui făcute publice pentru a cunoaşte detalii despre liderii bisericii", a precizat atunci Dinescu.

De numele patriarhului Teoctist se leagă şi reluarea formalităţilor pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, problemă care a provocat numeroase discuţii legate, în special, de amplasementul construcţiei.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi la sărbătorirea celor 20 de ani de patriarhat care sunt cele mai mari realizări şi care sunt nemulţumirile pe care le are din periaoda în care fost întâistătătorul BOR, PF Teoctist a răspuns numai la ultima parte a întrebării, făcând referire la bisericile dărâmate şi la preoţii întemniţaţi pe nedrept în perioada comunistă. "Dărâmarea bisericilor. Am făcut altele noi, dar acelea care s-au dărâmat, s-au dus. (...) Şi mulţimile de preoţi care au umplut închisorile comuniste şi ale Securităţii. Preoţi, episcopi, profesori şi credincioşi ai Bisericii noastre. Am avut greutăţi enorme, pot spune de neînvins, încât acum lăcrimăm după ei şi trebuie să ne rugăm şi să îi pomenim", a răspuns, vizibil emoţionat şi cu ochii în lacrimi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.