Prima pagină » Social » Biserica de lemn din Dealu Negru a fost distrusă de flăcări. Monumentul istoric era construit în 1765

Biserica de lemn din Dealu Negru a fost distrusă de flăcări. Monumentul istoric era construit în 1765

Biserica de lemn din localitatea clujeană Dealu Negru, aflată pe lista monumentelor istorice, a fost distrusă aproape în totalitate în urma incendiului care a izbucnit marţi şi care ar fi fost provocat de un scurtcircuit.
Biserica de lemn din Dealu Negru a fost distrusă de flăcări. Monumentul istoric era construit în 1765

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că biserica a ars aproape în întregime, incendiul fiind stins în cele din urmă de pompieri.

„Cu toate că au plecat imediat pompierii din Huedin, până la incendiu sunt peste 40 de kilometri, astfel că până la sosirea pompierilor focul a distrus aproape în totalitate biserica”, a spus Biriş.

Conform sursei citate, biserica a fost construită în anul 1765 şi are hramul „Înălţarea Domnului”, fiind unul dintre puţinele monumente istorice clădite din bârne din brad.

Marţi după-amiază, pompierii lucrează la recuperarea a ceea ce a mai rămas din biserică.

Din primele cercetări, cauza incendiului ar fi un scurtcircuit la reţeaua electrică.

Incendiul izbucnit marţi a cuprins iniţial turla bisericii de lemn din localitatea Dealu Negru, comuna Călăţele, iar la faţa locului au ajuns două autospeciale pentru stingerea focului.

În urma incendiului nu au fost persoane rănite.