Bistriţa: Cinci persoane, căutate de poliţişti pentru furtul a peste 12.000 de lei dintr-un magazin
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, poliţiştii au fost sesizaţi, joi seară, prin 112, că persoane necunoscute au sustras din casa de marcat a unui magazin de pe strada Iosif Vulcan din Bistriţa suma de 12.600 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Din primele cercetări a rezultat că, în jurul orei 18.00, în magazin au intrat două femei şi trei bărbaţi. Aceştia, sub pretextul că doresc să cumpere produse au distras atenţia personalului, timp în care două persoane din grup au rămas în zona casei de marcat, care era neasigurată şi au sustras suma de bani”, arată sursa citată.
Poliţiştii au început cercetări în acest caz şi caută cele cinci persoane, cărora le vor întocmi dosar penal pentru furt calificat.