Dispecerul de serviciu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud a declarat că, din primele informaţii, şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o cisternă parcată care a ricoşat în alte două autoturisme.
„Colegii care sunt la faţa locului mi-au spus că toţi cei patru răniţi se aflau într-un autoturism. Nu avem răniţi din autocar sau din alte maşini. Şoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului, probabil că a adormit, şi a izbit o cisternă parcată, apoi aceasta a ricoşat în alte două maşini. Se fac acum măsurători la faţa locului ca să vedem ce s-a întâmplat. Din câte am înţeles, răniţii au fost transportaţi la spital, dar nu au răni grave”, a spus sursa citată.
Dispecerul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a declarat că la locul accidentului au fost trimise trei ambulanţe, printre care şi un echipaj de prim-ajutor.
Circulaţia pe DN 17 nu a fost întreruptă decât pentru scurt timp. Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nu a fost niciun pericol de explozie care să necesite intervenţia pompierilor.