Bistriţa: Un copil care a căzut de pe o stâncă, transportat cu un elicopter la o clinică din Cluj

Un băiat de opt ani din localitatea Arşiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, care a căzut, marţi, de pe o stâncă, de la aproximativ 25 de metri înălţime, şi s-a accidentat grav a fost transportat cu un elicopter la o clinică de specialitate din Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Secretarul Primăriei Măgura Ilvei, Grigore Stretea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că un copil de opt ani se afla cu caprele la păscut în apropiere de satul Arşiţa, comuna Măgura Ilvei.

La un moment dat, copilul a urcat pe o stâncă, la o înălţime de aproximativ 25 de metri, s-a dezechilibrat şi a căzut direct pe un drum comunal care trece pe lângă această stâncă.

Băiatul a fost găsit imediat de un bărbat, care a anunţat incidentul la 112, un echipaj SMURD venind la faţa locului şi ducându-l pe copil la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

"Era conştient, dar se lovise foarte tare căzând de la o asemenea înălţime. Nu ştiu ce a vrut să facă. Poate s-a urcat pe stâncă şi a vrut să vadă cum e drumul, poate s-a jucat şi nu şi-a dat seama ce face. Cert este că are probleme la coloană şi o fractură la faţă", a spus sursa citată.

Odată ajuns la Bistriţa, medicii au decis că este mai bine pentru el să îl transfere la o clinică din Cluj. În jurul orei 17.00, la Bistriţa a aterizat un elicopter care l-a preluat pe copil pentru a-l duce la Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici