Gheorghe Cuzuc este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare.
Gheorghe Cuzuc este învinuit în acest dosar, acuzaţiile aduse lui de DNA referindu-se la intabularea terenului care face obiectul dosarului în care sunt acuzaţi omul de afaceri Puiu Popoviciu şi fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB), Ioan Alecu, dosar care s-a conexat la cel în care sunt acuzaţi fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, şi şefului Diviziei de Operaţiuni din Direcţia Generală Anticorupţie, Petre Pitcovici.
Numele lui Gheorghe Cuzuc a fost vehiculat în cadrul anchetei referitoare la asocierea companiei Poşta Română cu un grup de firme în vederea realizării unui proiect imobiliar pe Calea Victoriei din Bucureşti, caz în care sunt implicaţi fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy.
Gheorghe Cuzuc este judecătorul care a intabulat respectivul teren.
Fostul şef al DGIPI Cornel Şerban, şeful Diviziei de Operaţiuni din DGA, Petre Pitcovici, omul de afaceri Puiu Popoviciu şi Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti au fost reţinuţi de DNA, în noaptea de marţi spre miercuri.
DNA a reluat, miercuri, audierile în acest caz.