Blaga concediază peste 1.800 de angajaţi din minister şi prefecturi, urmează poliţia şi jandarmeria
This browser does not support the video element.
Blaga a arătat că, prin hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern, a fost redus cu 57% numărul total de posturi din aparatul central al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), de la 2.919 la 1.249, dintre care 150 reprezintă funcţii de conducere. Numărul acestora din urmă va ajunge astfel de la 280 la 130 funcţii, reprezentând o reducere de 54%.
Potrivit ministrului, a fost eliminat şi sporul de 0,25% la salariu pentru aproximativ 3.671 angajaţi din aparatul central al ministerului.
În urma acestor reduceri de personal, economiile realizate vor fi de 7,764 milioane lei numai în cadrul aparatului central al MAI.
Direcţia Generală de Informaţie şi Protecţie Internă şi Direcţia Generală Anticorupţie nu vor mai face parte din aparatul central al MAI, fiind reorganizate ca structuri subordonate, iar Direcţia de Audit a fost separată de Direcţia de Control.
În cadrul prefecturilor, reducerea posturilor va fi de 22%, respectiv 491 de persoane, din 2.270 posturi ocupate urmând să rămână doar 1.779.
Blaga a mai arătat că numărul structurilor aparatului central al MAI se reduce de la 22 la 20, iar Agenţia Naţională Antidrog şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane vor fi reorganizate la nivel de direcţii în MAI.
Reînfiinţarea acestora ca direcţii în MAI le va permite accesarea fondurilor europene şi va permite României să ia parte la programul de eliminare a a vizelor pentru SUA, a susţinut Blaga.
Direcţiile pentru relaţia cu instituţiile prefectului şi Direcţia pentru servicii publice deconcentrate au fost comasate, iar în noua structură a MAI a fost înfiinţată Direcţia generală pentru relaţia cu comunităţile locale, care va avea în componenţă fostele direcţii pentru administraţie publică locală şi Direcţia pentru dezvoltare locală.
Blaga a precizat că are avizul CSAT pentru reducerea posturilor, iar restructurarea va continua cu Poliţia, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul de aviaţie, Jandarmeria şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.