Blinken a discutat cu premierul irakian: „Irakul nu trebuie să fie atras într-un conflict regional”

Publicat: 05 11. 2024, 21:08
Actualizat: 05 11. 2024, 21:10

Discuţia dintre secretarul de stat Antony Blinken şi prim-ministrul Mohammed Shia al-Sudani a avut loc luni. Cei doi au discutat despre eforturile diplomatice făcute pentru a pune capăt războiului din Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.

„Secretarul a subliniat că este important ca Irakul să nu fie atras într-un conflict regional şi a cerut guvernului irakian să protejeze personalul american”, a transmis Matthew Miller, potrivit Al Jazeera.

Declaraţia vine în momentul în care Rezistenţa Islamică din Irak, o coaliţie de grupuri armate pro-Iran, a revendicat marţi responsabilitatea pentru un atac cu drone împotriva unei „ţinte vitale” din sudul Israelului.

Armata israeliană a anunţat marţi că a interceptat o dronă care venea dinspre est.