10:59
Potrivit Centrului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma precipitaţiilor din ultimile două zile, digul pârâului Topolog a fost avariat de ape, pe malul drept în zona breşei făcută în luna martie.
Apele Topologului s-au extins pe o suprafaţă de 20 de metri lungime, atingând adâncimi de trei – patru metri.
"În dig au apărut infiltraţii care au determinat inundarea a patru hectare de teren agricol şi, în situaţia în care apele cresc, este pericol de inundare a staţiei de pompare aparţinând SC Hidrocentrale SA", avertizează Ministerului Mediului.