Un consilier acuză greşeli în broşura „O sută de personalităţi bucureştene”: Năstase apare numărul 2/ Deputat PSD, printre simboluri
„Primăria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor a plătit 130.000 de lei unei firme din Galaţi pentru a tipări o broşură, în care apare o greşeală impardonabilă în ceea ce priveşte performanţa lui Ilie Năstase, în care se specifică faptul că a fost de două ori numărul doi Mondial, iar în realitate a fost numărul unu.
Iar trecerea lui Bacalbaşa în această broşură a personalităţilor bucureştene iar este o greşeală, pentru că Bacalbaşa doar a studiat în Bucureşti, însă el a activat la Galaţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Deaconescu, consilier PNL.
Este vorba despre broşura „O sută de personalităţi bucureştene”, tipărită de Administraţia Monumentelor, pentru turişti.
În această publicaţie, medicul şi politicianul Nicolae Bacalbaşa (deputat PSD) este notat drept bucureştean, deşi el provine din Galaţi. Totodată, fostul tenisman Ilie Năstase este trecut în broşură drept „un fost jucător profesionist de tenis de câmp. A fost numărul doi mondial de două ori”.
În realitate, Ilie Năstase a fost numărul unu mondial.
Potrivit anunţului pe SEAP, publicat pe Facebook de Cătălin Deaconescu, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic a plătit 127.350,00 lei pentru 25.000 de broşuri.
Contactaţi de MEDIAFAX pentru un punct de vedere, până la momentul publicării ştirii, reprezentanţii Primăriei Capitalei nu au furnizat un răspuns.