„Această greşeală s-a produs din cauza unei interpretări greşite a două articole din proiectul de ordonanţă de urgenţă în discuţie. După o analiză detaliată, s-a clarificat că proiectul de ordonanţă de urgenţă nu prevede o diminuare a salariului minim pentru lucrătorii din România”, transmite BNS.
Organizaţia sindicală adaugă că se angajează să furnizeze informaţii corecte şi precise membrilor săi: „Regretăm profund orice confuzie sau disconfort pe care informaţia eronată ar fi putut să le cauzeze. Blocul Naţional Sindical îşi reiterează angajamentul de a susţine drepturile şi interesele lucrătorilor din România şi va continua să urmărească cu atenţie evoluţiile legislative care pot afecta salariile şi condiţiile de muncă ale acestora”.