FOTO. Maramureş: Tineri care aveau 2,5 kg de cannabis în troller, prinşi de poliţişti
Potrivit Poliţiie Române, cei doi tineri, de 25 de ani, au fost depistaţi în localitatea Berchezoaia, din judeţul Maramureş.
Cei doi, un bărbat şi o femeie, de 25 de ani, din Cluj-Napoca şi Mureş, ar fi avut asupra lor o geantă tip troller, în care se aflau mai multe calupuri de substanţă vegetală, ciuperci şi comprimate, susceptibile a fi droguri.
Au fost ridicate pentru cercetări 2,5 kilograme de cannabis, 100 de grame de ciuperci halucinogene şi 11 comprimate ecstasy.
Faţă de cei doi tineri a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar cercetările continuă, sub coordonarea DIICOT – BT Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.